contabilitate

Sistemul Informațional Integrat de Evidență Contabilă pentru Autoritățile Publice (SIIECAP) bazat pe platforma 1C, dezvoltat și administrat de „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) devine tot mai solicitat de către autoritățile și instituțiile publice din țară. În opt luni ale anului curent, numărul entităților care utilizează acest sistem s-a ridicat la 976. Dintre acestea, 631 – sunt deservite de specialiștii IT din cadrul CTIF și 345 – de companiile IT partenere cu care CTIF a încheiat contracte de mentenanță a SIIECAP.

Printre autoritățile și instituțiile publice care utilizează SIIECAP se regăsesc Ministerul Finanțelor, Serviciul Fiscal de Stat, Ministerul Culturii, Educației și Cercetării, Cancelaria de Stat, Inspectoratul de Stat al Muncii, Agenția de Stat pentru Protecția Moralității, etc.

Utilizarea acestui sistem asigură automatizarea evidenței contabile a sectoarelor din gestiunea autorităților și instituțiilor publice, fapt ce facilitează munca contabililor la procesarea documentelor primare în format electronic, introducerea informației în rapoartele financiare și expedierea acestora în adresa instanțelor de resort. Sistemul este unicul program integrat ce conține toate modulele necesare pentru ținerea evidenței contabile conform cerințelor Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 216 din 28.12.2015 și asigură interacțiunea cu sistemele informaționale ale Ministerului Finanțelor, Serviciului Fiscal de Stat și Casei Naționale de Asigurări Sociale.

SIIECAP a fost ajustat de către CTIF la planul de conturi și noua clasificație bugetară și este actualizat permanent, în baza modificărilor operate în legislație și alte acte normative din domeniul contabilității. La începutul anului, CTIF a venit pe piața serviciilor contabile electronice cu un sistem informațional de evidență contabilă bazat pe platforma 1C pentru instituțiile la autogestiune, iar în prezent, la solicitarea agenților economici care țin evidența contabilă conform Standardelor Naționale de Contabilitate, elaborează programul „1C Întreprindere”.

Entitățile din afara mun. Chișinău, care utilizează SIIECAP pe platforma 1C, pot beneficia de suport tehnic din partea reprezentanților CTIF în teritoriu și de servicii de consultanță oferite de secția suport sisteme informaționale de evidență contabilă a CTIF. Specialiștii din cadrul CTIF oferă, în mediu lunar, utilizatorilor SIIECAP сâte 2,7 mii de consultații privind utilizarea acestui sistem.

Autoritățile publice și instituțiile la autogestiune, interesate de implementarea SIIECAP bazat pe platforma 1C, pot solicita contractarea serviciilor respective la numărul de telefon 022 820 022 sau ne pot scrie la adresa electronică 1C_SIIECAP@ctif.gov.md. Pentru a afla mai multe informații, accesați link- ul:  https://ctif.gov.md/servicii-1c-siiecap-si-suport-contabil.

Serviciul de presă al CTIF
4 septembrie 2019