Controlul intern managerial – un nou ciclu de instruiri online pentru directorii de școală

Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) invită managerii liceelor și gimnaziilor din țară să participe la noul ciclu de instruiri online cu genericul: „Controlul intern managerial pentru directorii de școală”. Primele două seminare cu această temă  vor fi organizate de CTIF la 14 și 16 iulie curent. 

Seminarele de instruire au o durată de o zi fiecare, 6 ore de studii și vor fi desfășurate între orele 9.00 și 15.45. Ele vor decurge în regim de videoconferință, cu utilizarea aplicației Zoom, și vor fi ghidate de formatori calificați din cadrul Ministerului Finanțelor. 

Instruirile cu tema nominalizată sunt organizate de către CTIF la solicitarea mai multor manageri școlari care au participat la primul ciclu de instruiri „Managementul financiar pentru directorii de școală”, desfășurat în perioada mai – iunie 2020. Ei și-au motivat solicitarea prin faptul că directorii de școală, fiind responsabili, conform prevederilor Legii nr. 229 din 23.09.2010 privind controlul financiar public intern, de implementarea controlului managerial intern în instituțiile ce le gestionează, au nevoie de cunoștințe temeinice în acest domeniu.

Luând în considerare doleanțele managerilor școlari, organizatorii instruirilor vor pune accentul pe prezentarea instrumentelor practice de implementare a controlului managerial intern în instituțiile de învățământ. 

La instruiri vor fi prezentate cadrul normativ, standardele naționale de control intern, managementul performanțelor și a riscurilor, autoevaluarea și raportarea sistemului de control intern managerial și emiterea declarației de răspundere managerială. Agenda seminarului de instruire poate fi consultată aici

Managerii școlari care doresc să participe la instruiri urmează să se înscrie în prealabil, accesând link-ul: https://forms.gle/LFTJfZguLcFG8Hwa9. Mai multe informații despre condițiile de participare la seminarele respective pot fi obținute la Centrul de instruire în finanțe al CTIF, tel: 022 822-032, 069376422.  

În cadrul primului ciclu de instruiri cu genericul „Managementul financiar pentru directorii de școală” au fost organizate trei cursuri de instruire la care au participat 69 de manageri de licee și gimnazii din majoritatea raioanelor republicii.

Serviciul de presă al CTIF
10 iulie 2020