Centrului de apel din cadrul I.P. „CTIF” asigură suportul informațional și consultarea cetățenilor în ciuda pandemiei

Cunoscut este faptul că toamna se numără bobocii și, respectiv, reieșind din acest dicton, Centrul de apel din cadrul I.P „Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) vine cu totalurile preliminare, în urma a nouă luni de activitate.

În această perioadă, operatorii Centrului au izbutit să realizeze obiectivele trasate și să ofere consultanță și suport atât autorităților și agenților economici, cât și persoanelor fizice. Pe lângă domeniile de bază pe dimensiunea cărora oferă consultanță operatorii Centrului, acestea fiind: legislația fiscală, asistență tehnică în domeniul serviciilor fiscale electronice, domeniul finanțelor și achizițiilor publice, în perioada stării de urgență operatorii au asigurat și suportul informativ-consultativ, în cadrul liniei de monitorizare a stării de urgență. Acest serviciu a activat pe o perioadă relativ scurtă, însă în tot acel timp a oferit suportul necesar tuturor cetățenilor în vederea informării acestora cu privire la consultarea legislației fiscale și respectarea politicilor de prețuri de către comercianți.

De remarcat e și faptul că, începând cu luna septembrie, Centrul de apel asigură funcționalitatea liniei de apel în contextul campaniei de informare a alegătorilor cu privire la organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale.

În discuția cu Oleg Vîrlan, șeful Direcției asistență clienți, am aflat că provocarea numărul unu a Centrului de apel este complexitatea și diversitatea domeniilor pe care trebuie să ofere consultații operatorii, precum și consumul emoțional al acestora, datorat volumului de lucru crescut în urma pandemiei, dar și dorinței operatorilor de a ajuta fiecărui apelant.

Activitatea este, într-adevăr, în condițiile de pandemie, una titanică, prin consumul stărilor emoționale și necesitatea actualizării, în permanență, a cunoștințelor în domeniile de consultanță. Cu toate acestea, partea cea mai frumoasă a lucrurilor este conștientizarea faptului că dedicarea fiecărui operator, contribuie la soluționarea unor probleme foarte importante pentru apelant. Totodată, centrul este un atelier de creștere profesională a tinerilor specialiști cu abilități formate pentru mai multe domenii”, a declarat Oleg Vîrlan, șeful Centrului de apel.

În cele 9 luni ale anului 2020, prin extinderea gamei de servicii oferite cetățenilor, au fost înregistrate peste 140 de mii de adresări, iar până la final de an se estimează ca numărul acestora să depășească 200 de mii. Drept comparație, pe durata lui 2019 au fost făcute cca 180 de mii de solicitări. Acest fapt relevă cert că serviciile oferite de către Centrul de apel sunt actuale și strict necesare în societate, și se înscriu ferm în acțiunile autorităților publice de a asigura protecția cetățenilor Republicii Moldova împotriva pandemiei.

Etichete