Retrospectiva activității Centrului de Instruire din cadrul I.P. „CTIF” în anul 2020

Anul 2020 a fost unul cu destule provocări, dar care au generat soluții. Anume așa s-a întâmplat în cazul activității Centrului de instruire în finanțe din cadrul Instituției Publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (I.P. „CTIF”) care, datorită instrumentelor online, a reușit nu doar să-și desfășoare cu brio activitatea, dar și să depășească, față de anul 2019, numărul de participanții la cursuri.

Centrul de instruire în finanțe a organizat și desfășurat cursuri interne și externe pentru angajații Instituției, cât și cursuri/seminare de instruire pentru contribuabili. Totodată pentru buna desfășurare a cursurilor, Centrul atrage în calitate de formatori, specialiști din cadrul Curții de Conturi, Inspecției Financiare, Serviciului Vamal și altor instituții de stat, alături de care are o conlucrare fructuoasă și reciproc avantajoasă. Domeniile cursurilor vizate țineau direct de profilul Centrului, respectiv de activitatea finanțelor publice, fiscală, vamală, după cum urmează:

                                 I.          Servicii de instruire în domeniul finanțelor publice

  • 72 cursuri de instruire pentru 1294 specialiști în finanțe publice;
  • 3 cursuri de instruire și 1 conferință internațională pentru 142 specialiști în audit intern din sectorul public

                              II.          Servicii de instruire în domeniul fiscal

  • 13 cursuri pentru funcționarilor fiscali;
  • 15 ghiduri video privind utilizarea subsistemelor;
  • 154 cursuri de instruire pentru 3 296 contribuabili (în colaborare cu SFS „Servicii de instruire pentru contribuabili privind utilizarea SISFS”).

                           III.          Servicii de instruire în domeniul vamal

  • 3 cursuri de instruire primară a declarantului vamal demarate atât pentru companiile licențiate în domeniul brokerajului vamal, cât și pentru persoane fizice.

                           IV.          Servicii de instruire pentru angajații Instituției

  • 26 de cursuri de instruire interne cu 771 participanți;
  • 31 de cursuri externe cu 248 participanți.

De asemenea, în conlucrare cu Ministerul Finanțelor, Centrul de instruire în finanțe a elaborat 5 seturi de materiale în domeniul finanțelor publice:

3 seturi de materiale (agenda cursurilor, curriculum, prezentările în Power Point, teste de evaluare a cunoștințelor) pe următoarele tematici:

  1. „Planificarea bugetară: cadrul normativ, instrumente practice, inclusiv SI. Specificul pentru instituțiile de învățământ” (nivelul începător);
  2. „Introducere în Managementul Finanțelor Publice Locale” (pentru primari la primul mandat);
  3. „Contabilitatea datoriilor privind retribuirea muncii în sectorul bugetar: cadrul normativ și aspecte practice”.

2 seturi de materiale de instruire revizuite/actualizate (suplinirea cu Planuri didactice a cursurilor) pe următoarele tematici:

  1. „Introducere în finanțe publice”;
  2. „Bazele contabilității bugetare”.

Șefa Centrului de instruire, Natalia Nogai, a subliniat importanța instruirilor pentru formarea competențelor profesionale a specialiștilor. La fel, aceasta a trecut în agendă detaliile definitorii ale activității Centrului și obiectivele pentru anul următor:

„Anul acesta a fost un an cu totul special: pandemia și-a pus amprenta pe toate aspectele vieții noastre profesionale și personale. A trebuit să trecem la mediul digital și să ne adaptăm atât noi, cât și participanții la cursurile noastre la un alt format. Cu toate acestea, iată-ne ajunși la final de an mai puternici și mai pregătiți pentru a face față oricăror provocări. Ne bucură faptul că participanții la cursurile noastre conștientizează necesitatea formării continue în vederea îmbunătățirii abilităților profesionale. Pregătim specialiști competenți și de o calificare înaltă în domeniile finanțelor publice, fiscal, și vamal. În anul 2021, de asemenea, ne propunem să organizăm și să desfășurăm cursuri de instruire în domeniile sus vizate, diversificând tematicile și făcându-le utile și aplicabile în activitatea de zi cu zi a absolvenților”, a declarat Natalia Nogai, șefa Centrului de instruire.

Toți cei interesați de activitatea Centrului de instruire din cadrul CTIF pot urmări pagina Centrului: cursuri.ctif.md sau direct accesând site-ul Instituției: ctif.gov.md.

Etichete